In cautarea gustului copilariei

Acum cateva saptamani invitam clientii biscuit sa ne lase amintire, pe un colt de perete, un gand dulce – numele desertului preferat din copilarie.

Castigator la puncte este de departe laptele de pasare, pur si eteric in galustenia lui de albus batut cu simtul raspunderii de o mana de bunica sau mama atenta la fericirea gastronomica a puiutului.

Clatitele au fost pe de alta parte castigatoare la categorie; de mentionat insa faptul ca umplutura nu este extrem de variata – si atunci, ca si acum, preferam dulceata de visine si gemul de prune. Oare stia cineva de Topoloveni pe atunci?

Care ‘atunci’ puteti intreba. Ar fi bine sa nu o faceti, pentru ca in graba inceperii chestionarului, am uitat sa precizez ca anul de referinta al copilariei ar fi imperios necesar unei analize corecte. Astfel, in lipsa unui reper, raspunsurile oscileaza istoric intre dulceata de visine (tata), zaharul tos (pre-1960) si prajitura Magura (aceasta ca parte a copilariei unui respondent nascut in 1984).

Sofisticatii mancau tort de ciocolata si bezea, dobos, tarta cu crema de vanilie, cremsnit, prajitura metrou (eu si sora-mea la zile mari) sau bombe cu nuca si cacao.

Crema de zahar, pe vremea cand creme brulee era doar in capitalismul putred, a fost un aliat de nadejde al multor copilarii, la fel ca si ciocolata de casa.

Laptele cu cacao, grisul cu lapte sau biscuitii cu miere fac parte din grupa dulciurilor parelnic desert, martor al unor momente fie de restriste, fie de lene.

Componenta etno a chestionarului nostru vine de la Alina, care, rusinata, ne-am marturist ca ei ii placeau cel mai mult colarezii, pe la inceputurile lui 1980 cand incepuse a sti ce mananca. O sustin, cu mandrie, caci bunica ne facea si noua, pe ascuns de mama cate un tuci de colarezi. Pe ascuns, pentru ca mama statea la cozile pre-decembriste sa ne ia dulciuri serioase de oras, sa nu mancam ca la tara cand eram acolo, in vacante.

Mai apar pe foaia noastra turta dulce, galuste cu prune (in varianta regateana si ardeleana) si lipicioasa napolitana de casa cu crema de nuci si caramel.

Marea majoritate a dulciurilor copilariei sunt facute in casa; exceptia o face o singura mentiune a jofrelor si amandinelor.

Dupa cum bine observa o clienta a biscuitului, sunt dulciuri simple, facute fara mare bataie de cap si inovatie. Ne-au marcat insa copilaria si, in unele cazuri, ne-au jalonat drumul catre gusturile de azi.

As vrea sa fac acelasi survey peste 20 ani, tot la biscuit.ro, si sa vad atunci ce dulciuri vor fi mancat ai nostri copii. Eu stiu de pe acum ca ii voi deda pe ai mei la ciocolata cu trandafir si piper Sechuan (am eu in magazin si-mi vin sa mananc tot stocul) si la sos de yuzu dulce-acrisor.

Sa ne vedem cu bine, deci!

PS:  am primit si un raspuns incomplet ‘vinul de la impartasanie’ dar am decis sa nu il bag in seama. Cat timp nu stim anul si podgoria, orice discutie despre vin este lipsita de sens.