Eros este pentru fete, rock pentru baieti

Pe Eros Ramazzotti l-am cunoscut în clasa a VII-a. Eram acasă la Anda, vecina de la scara una cu care mergeam zilnic la şcoală, ne uitam la televizor la muzică. Nu stiu ce mi-a placut mai mult la el la acea prima vedere – să fi fost vocea nazala, sau italiana cea bland curgatoare –, cert e că s-a instalat temeinic în viaţa mea.

Eros a locuit multi ani pe peretii camerei mele, spre disperarea mamei, nepregatita sa isi sacrifice zugraveala calcio vecchio. Pasiunii mele din adolescenta ii datorez multe – pentru a-l intelege mai bine mi-am dezvoltat spectrul lingvistic, invatand italiana singura, dupa manuale trase la xerox, si verificandu-ma cu seriale de pe Italia 1. Am părăsit gaşca filateliştilor şi am intrat in grupul copiilor cool, care faceau schimb de postere  –  asa am capatat si oarece capabilitati de negociere, care au sucombat insa, rapid. Am câştigat şi experienţa polemicii, prezenta lui Eros in camera pe care-o împărţeam cu sora mea iscând dezbateri aprinse.

Graţie lui Eros am ajuns să mă cunosc mai bine: am priceput destul de repede ca mă descurc mai bine in jungla conjugarii verbelor italiene decat la inregistrarea unei casete cu muzica (vorbim de anii ’90, cand CD-ul era OZN). Pentru Eros am fost la primul meci de fotbal – juca echipa de fotbal a cantaretilor italieni contra celei a romanilor. Eros era capitanul.Am înţeles atunci că in viata faci compromisuri, şi doi, libertatea de exprimare dispare cand mergi cu tata la meci şi el tine cu romanii.

In facultate, Eros a ramas alaturi de mine, chiar daca mama a castigat razboiul si peretele cu postere a redevenit rozaliu, cu mici stropi albi. Posterele au fost stranse si le-am pierdut urma o vreme. Le-am redescoperit cateva veri mai tarziu, uimita de strania familiaritate – le pusese mamaie pe peretii de lemn ai bucatariei de vara.

Nu cred ca asteptarile mele in materie de Fat Frumos au fost influentate de Eros. Nu am avut prieten italian, desi avea balta peste in acei ani, imediat dupa Revolutie. Nici unui băiat din cei cu care ieseam nu ii placea Eros, dar nici nu mă aşteptam. Stiam de pe atunci ca Eros este pentru fete, asa cum Metallica este pentru baieti.

Despre Gabi, sufletul meu pereche am ştiut de la inceput ca a fost şi continua să fie rocker, dar cum relatia noastra s-a clădit pe tacute si nesimtite, faptul ca asculta acea muzica a devenit doar un amanunt. Primele vacante impreuna au fost music-free: am mers pe insule calde si in orase vechi – ne-am pus la comun timpul liber fără ca acesta să includă concerte. Dacă erau trupe rock in oras, eu nu le vizitam. Se ducea singur si mie imi convenea. In definitiv nici eu nu tineam ca el sa vina cu mine la shopping.

In timp, am inceput sa ne invitam reciproc si in ultimele bastioane de independenţă. Acum vreo 3-4 veri, am mers impreuna la festivalul Summercase de la Barcelona. Cantau Chemical Brothers si Massive Attack. La ultimii, am adormit. El a inceput sa intre cu mine in magazine. Cum eu imi fac cumparaturile doar in vacante, aveam o lista lunga de bifat. A inceput sa se plictiseasca.

În alta vara  am mers la Novarock, langa Viena. Cantau Marilyn Manson, Limp Bizkit si Pearl Jam. Am adormit din nou. S-a dat peste cap şi echilibrul cumpărăturilor: pentru mine am început să merg singură, dar petreceam ore asistandu-l cu ale lui.Vacantele comune  s-au inmultit, dar pofta mea de rock a ramas mult timp aceeasi: zero. Singura provocare era cu ce sa ma imbrac la concert, de parcă mă pregăteam pentru un bal mascat: cine inchiriaza „haine rock”?

Pe Eros îl ascult mai rar, dar nu ştiu dacă din cauza schimbării stării civile, a jobului de antreprenor sau a pisicii care-mi consumă energiile materne. În plus, noi nu ascultăm muzică acasă, ci doar în maşină (fara vreo constrângere oficială). Am in torpedo cateva CD-uri, aşa cum au alcoolicii sticle de vodka in dulapul cu haine. Il ascult cu nostalgie si zvacnesc la fiecare acord de Stratocaster.

Masina avea sa fie si instrumentul inocularii mele cu substanta activa a rockului. Mergem des la Constanţa, la parintii lui Gabi, un drum de două–trei ore îmblanzit pe alocuri de muzica. La o medie de 20 drumuri pe an, inmultit cu 500 de kilometri dus–intors timp de cinci ani, am ajuns să ascult multa muzica rock – merg cu masina lui, ascult deci muzica lui. Am început să recunosc melodiile, apoi sa stiu cine ce canta. Incet-incet, concertele au devenit mai mult decât prilej de vacanta sau role-playing.

Anul trecut am fost la AC/DC la Atena. Pana la concert, adevaratul castig al vacantei a fost mancarea: creveti proaspeti, barbuni crocanti si minunata salata horiatiki.

Orasul intreg parea sa gazduiasca o intalnire  a tricourilor negre. Mai noi sau mai vechi, mai grase sau mai slabe, mai decolorate sau mai obraznice, impodobite cu bratari de piele si blugi stramti, tricourile negre afisau acea expresie extatica a asteptarii implinite. Oamenii din ele stateau de obicei la o bere. Apoi tricourile negre au marşăluit cuviincios spre porti.

A fost momentul in care am simtit nevoia sa devin si eu unul dintre ele; cumva, pe parcursul zilei baby-doll-ul alb cu broderii florale nu imi mai respecta starea de spirit.  AC/DC la Atena a fost concertul care mi-a deschis apetitul pentru rock.

N-a fost muzica cea care m-a convertit; nu a fost nici spectacolul. Au fost tricourile negre. Toate categoriile, marimile si istoriile – de la cei care i-au vazut pe AC/DC la debut, cand ei înşişi purtau pantaloni scurti, la cei abia intrati in luna de miere si la cei ce isi insoteau copiii adolescenti, impartasind cu ei o pasiune inceputa cu mult inainte ca acestia sa se nasca. Erau acolo rockeri tineri umbland in haite şi batrani lupi solitari, cu par lung si tricouri afisand concerte din ani de mult trecuti. Cand trenul AC/DC a sosit fumegand pe scena, iar Brian si Angus au inceput sa cante, tricoul meu cel negru m-a invatat sa sar şi sa tip in cor. M-a învăţat sa apreciez un solo de chitara si sa-mi gasesc punctul comun cu oamenii din jurul meu.

Dupa aceea am fost la un concert Rammstein, la Bilbao, la AC/DC, Manowar, Mettalica si Rammstein la Bucuresti, si din nou AC/DC la Paris. Vorbim deja de urmatoarele concerte rock, dar nu imi mai fac griji – acum am haine potrivite si reusesc, cumva, sa rezonez cu muzica rock. A fost nevoie de multi ani si multi kilometri catre si dinspre Constanta, dar sufletul meu pereche a reusit. Iau parte la ceea ce ii place lui si invat sa renunt la prejudecatile unui fan al muzicii italiene.

Asa cum am fost inclusa din oficiu pe lista celor care merg la Rammstein si Metallica, exista si reversul –  mi-a făcut cadou-surpriza bilete la concertul lui Eros de pe 11 iulie. Sufletul meu pereche nu va veni cu mine, dar nici nu trebuie. Eros este pentru fete, Rammstein nu este insa doar pentru baieti.

Publicat pe www.think.hotnews.ro pe 10.07.2010, ziua concertului Eros la Bucuresti