Despre vin. Povesti, nu fise tehnice

Note de degustare 

Am avut dintdeauna o relatie ambigua cu vinul.

images-163Ii anticipez curgerea rotunda, il adulmec si ii dau tarcoale pofticioasa, il vorbesc, povestesc si recomand cu entuziasm. Inspir adanc aerul greu de pivinita batrana, scot fir cu fir parfumul dintr-un dop de pluta si-mi anin privirea de fiecare cm patrat de eticheta.

Ii savurez povestea.

De baut, il beau putin, rar si incet, picatura cu picatura, nu mai mult de un deget in total pentru a concentra in el toate cele care ii formeaza viata, istoria, trairea.

Imi construiesc baza de date de gust si aroma, imi spun.

Incerc fara discriminare orice vin, de buturuga, lume noua sau crama nobila, revin insa numai asupra catorva, putine de le numeri pe degete. Baza mea de date e inca in constructie, imi spun.

In acest punct al povestirii trebuie spus un lucru – sunt cel mai nepotrivit/ neavenit si inadecvat critic pe care l-ati intalnit.

Nu am istoric de baut sustinut, metodic. Cantitativ sau calitativ nu ma recomanda nimic pentru acest post si totusi, indrazneala fie-mi iertata, aleg sa scriu despre vin. Doar ca….nu critic vinul, ci evenimentul care mi-l prezinta. Sau, mai correct, conceptul din spatele lui.  Vectorul care imi aduce vinul aproape. Sau nu.

Indrazneala de a ma crede priceputa intr-ale povestitului despre vin are ceva vechime si o valideaza cateva degustari (cvasi)profesioniste de prin Africa de Sus, Italia si alte locuri la care am luat parte si unde, iertata fiindu-mi impaunarea, am simtit – jur – arome de fan si alte lucruri nazdravane.

Degustarile ulterioare, formale sau mai putin, mi-au confirmat banuiala – te poti da usor drept mare cunoscator, daca detii un bagaj decent de epitete, ceva intalniri cu pahare la ceas de seara si o gargara rafinata.  Si prin aceasta din urma nu ma refer la darul vorbirii, ci la acela de a plimba vinul prin spatele  obrajilor, trecandu-l repede din stanga in dreapta s inapoi, intr-o miscare browniana sigura, alimentata de un suierat de aer printre dinti.

Vin asadar in fata ochilor Dumneavoastra cu un bagaj de adjective, o mana de observatii si istorisiri despre evenimentele la care am fost recent, toate menite sa ne faca pofta de vin si de povesti.

Vorbesc despre degustari si lansari, prilejuri pentru diverse categorii de oameni in target sa cunoasca un vin, sa il placa si, bineinteles, sa il cumpere ulterior, pe cale de consecinta.

Am fost la degustari si am organizat degustari, de vin, de trufe si altele, ceea ce imi da dreptul sa spun, fara ezitare, ca povestea este cea care face diferenta. Cea care vinde, in ultima speta.

Fara o poveste bine spusa la eveniment, ramanem cu o masa buna si atat. Cu o seara in oras, intr-o locatie in care poate nu ajungem des. Cu cateva ore de relaxare sau networking. Adica, cu orice altceva decat acel lucru pentru care cineva, o companie, a platit – experimentarea produsului, interactiunea cu lumea lui.

Vinul este o poveste in sine si daca e baut mut, fara istorie, anecdota sau analiza, decade.  Devine un simplu lichid ce hidrateaza sau – mai rau, mai bine? – dezinhiba.

Eu vad vinul ca fiind povestit de paharul in care il pui, de lumina culorii sale, de temperatura la care e servit si de timpul cand a fost deschisa sticla. Sau de omul care l-a facut, via in care a crescut, noaptea in care a fost salvat de inghet. Poetul care i-a inchinat ode, bancherul care l-a tezaurizat.

Il mai povesteste bine mancarea care il acompaniaza. daca e scrisa cu har de maini, nas si papile gustative de somelier si chefs bucatari.

Despre vin vorbeste eticheta si numele. Da, sa nu uitam numele. Poate ca trandafirul e trandafir si daca s-ar chema altfel, dar un vin caruia ii intelegi numele devine cu atat mai memorabil. In cazul meu, memorabilul este un Merlot din 2003, oltean simplu, dupa nume, dupa port. La after taste am inteles insa ca Vlad de Vanju Mare e intr-adevar precum acel print valah insetat de sange al carui nume il poarta – iti secera grumazul brusc, incat ti se pare ca pentru o clipa o sabie ti-a vibrat intre urechi.

Inainte de a-l gusta, pe vin il cunosti dupa poveste si, in cuvinte, somelierul povesteste vinul cel mai bine. Personal, prefer somelierii ce spun povesti celor care imi vorbesc despre technicalities.

Se spune ca somelierii au fost la inceput conducatorii caravanelor ce alimentau Avignon-ul papal. Cu timpul, acestia au inceput sa cultive vie si sa faca vin (vezi povestea cunoscutului Chateau Neuf du Pape). Tot legat de papalitatea de la Avignon se leaga si simbolul somelierului – acea tasse de vin din argint care deriva din medalionul episcopal si din care paharnicii degustau vinul in fata stapanului.  Degustarea facuta in zilele noastre de somelier are scopul de a detecta un defect al dopului, mai putin vreo otrava menita unui dusman, insa frumusetea gestului ramane.

Stiind acest lucru, nu e greu de imaginat cate alte secrete si istorii interesante au somelierii de spus.

Ca si consumator si mai ales ca invitat la un eveniment dedicat unui vin, eu, neofit cu pofta de nou, astept sa aud legende, anecdote,  sfaturi si mici trucuri, bucatele de informatie usor de digerat si pe care sa le iau cu mine fara efort, usor de diseminat semi-doct a doua zi la birou sau in cercul de prieteni.

Mai astept de la evenimente sa aiba un concept clar, iar atunci cand il au, sa il dezvolte integral si pana in cele mai mici amanunte.

Astept de la cel care plateste un eveniment sa nu accepte mai putin decat exceptionalul de la organizatori.

Sa ceara in primul rand ideea, modul in care evenimentul ii va pune vinul in valoare. Felul in care publicul interactioneaza cu brandul. Vreau sa treaca personal, virtual prin eveniment cand acesta e in stadiul de idee si sa imi pre-mapeze mie drumul catre vinul sau.

Vreau sa iasa din papucii lui de producator sau importator/ distribuitor si se puna in ai mei. Sa vada prin ochii mei ceea ce imi pregateste.

Sa imi vorbeasca despre podgoria unde ii creste strugurele ca despre casa unor prieteni – echipa lui, nu doar un versant bine inclinat la soare.

Sa imi dea sa gust o bucata din spiritul unui loc, al unui popor sau al unui vis indraznet. Sa nu se fereasca imi a-mi spune ce nu i-a iesit, chinul facerii si disperarea noilor incercari.

Sa uite procesul de fabricatie, daca acesta nu cuprinde struguri zdrobiti de picioare fecioare sau maturari in baricuri legendare. Sa imi vanda magie si sa cumpar viata.

Scopul unui eveniment este sa puna un produs sau un serviciu in lumina. Sa il incadreze in timp, spatiu si mai ales viata fiecaruia. Sa il ancoreze in memorie. Sa n-il puna apoi pe limba atunci cand comandam vin la urmatoarea iesire in oras.

Din cele patru degustari la care am luat parte in ultima vreme, numai doua au facut acest lucru. Nu e o medie buna.

Mi s-a aratat cum vinul merge cu cartea, merge cu mancarea dar nu merge cu tango-ul. Cel putin nu atunci cand este tratat drept intermezzo, el, un produs nascut sa fie soprana, bass sau bariton.

In plus, bugetele mari si ideile medii nu vor face niciodata un vin bun.

Ca exemplu de concept inovativ de prezentare de vin, notez demonstratia facuta intr-o seara la libraria Bastilia de scriitorul Mihail Galatanu, ce a povestit in paralel sau perpendicular un vin si o carte.

Cartea – amintiri din Provence de Pater Maile. Vinul – un rose vanjos de Vanju Mare, medaliat culmea in Provence. Dunare si Provence – doua regiuni puse laolalta, intr-o geometrie care in plan arata stramb si care intr-o seara, s-au nuntit frumos intr-un pahar de rose.

Despre vin si mancare, poate voi scrie altadata, cu ajutorul unui somelier ca Marian Timofti si a unui chef inspirat. Despre lucrurile cu care poti pleca acasa mai destept de la degustare, intrebati-l tot pe domnul Timofti. Cum sa tii paharul, cum sa ii ghicesti taria dupa patul unghiei pe care-o face in buza paharului, despre anii petrecuti la Montalcino….

V-as mai povesti despre crama BASF din Ludwigshafen, Germania unde colosul cunoscut pentru produse chimice detine a sasea crama din Germania, cu peste un million de sticle – 2000 de varietati de vin vechi si nou, cea mai veche fiind in 1865 (anul infiintarii companiei).  Din cate stiu, au si un vin romanesc insa nu-mi amintesc sa ne fi spus de care.

Am mai putea vorbi despre degustarile in orb sau cele verticale si multe alte moduri de a interactiona in mod nemijlocit si provocator cu un vin sau mai multe. Acestea ar fi insa povesti bune de spus de catre alti povestitori mai priceputi. Caci acela care iti prezinta vinul trebuie sa fie inainte de toate un connoisseur, un bautor avizat de vin. Sau macar un mincinos bun. Adica un povestitor bun.

2.07.2012, publicat in Business Magazin