Povestea tartei Tatin

Una din versiuni, detaliata dupa pofta imaginatiei mele. 

Mademoiselle Stephanie este grabita. Are de pregatit cina pentru oaspetii hotelului si se plange ca nu are ajutor. Cand e grabita, ruleaza r-urile cu putere, ca si cum ar rasni piper lung de Indonezia.

Pentru seara a anuntat supa rrece de carrtofi si prrrrrraz sotat in unt, fripturra de rrata la cuptorrr cu purrre pufos si prajiturrra cu merre.

Este trecut de patru dupa amiaza si abia a reusit sa transeze rata si sa curate mormanul de cartofi. O ajuta un baiat, insa acela mai mult se zgaieste la fustele slujnicei.

La ora cinci jumatate friptura este condimentata in cuptor, iar prazul se desface lenes in tigaie, sfaraind usor in unt. Cina se serveste la ora 19:00 si mai sunt atatea de facut…Ah, Caroline, sora ei intru sange, singuratate si hotelarie tocmai acum si-a gasit sa stea la palavre cu vanzatorul de lapte!

Ca domnisoare respectabile ce tin un hotel in Lamotte-Beuvron, la nici 160 kilometri de Paris, Stephanie si Caroline Tatin fac piata, gatesc si servesc oaspetii singure, primind ajutor doar la menaj si gradinarit. Nu se face ca niste domnisoare, chiar daca au impletit cosita dalba, sa se ocupe de lenjeria cavalerilor ce poposesc la hotelul lor.

Stephanie a curatat merele si le-a pus la foc moale, scaldate in unt si zahar. Verifica apoi rata in cuptor si decide ca ii mai trebuie putina untura. Pasarea aceasta nu a fost indopata bine, o sa ii transmita ea fermierului Philippe. Pe cand acopera copanele cu untura de la rata de saptamana trecuta, nasul ei lung de fata batrana ii spune ca untul s-a caramelizat.

Alearga intr-un suflet la masina de gatit si striga inca inainte de a ajunge ‘Mon Dieu (dupa unii, merde, dupa altii)! Am ars merele.”

Are dreptate dar numai pe jumatate; merele s-au rascopt si-s rumene si lipicioase in tigaie, bolborosind nervoase in suc propriu, ingrosat de unt si zahar. Ce sa faca? E trecut de sase jumatate, nu mai are nici timp si nici mere sa refaca prajitura. Acopera dezastrul cu o paturica de aluat foetat si rastoarna prajitura readusa la viata pe un platou. Feliile de mere se cuibaresc cuminte in sosul ce se-ntareste usor, pastrandu-le in forma si Stephanie continua sa o bombane pe Caroline-flecara.

Cu inima cat un purice, domnisoara Stephanie se infatiseaza oaspetilor tinand in mana platoul rotund si ii serveste cu gura stransa, aruncand cu ochii sageti verzi catre mademoiselle Caroline, ce tocmai a intrat in vorba cu un domn care a cerut a doua portie de desert.

Se intampla pe la 1890, in Franta, iar desertul ce a lua numele surorilor Tatin a devenit simbol al patiseriei franceze.