Ni hao! Xialong bao. Xie xie!

Adica tot ce ai nevoie ca sa comanzi o masa delicioasa in chip politicos in China – ‘Buna ziua, coltunasi, multumesc’  – xiaolongbao fiind un fel de coltunasi din foi stravezii de orez prajite sau la abur, umplute cu mixturi intens aromate de porc, creveti, aspic si legume.photo 1[4]

In China pe care am vizitat-o nu exista meze sau entrée-uri in cantitatile pe care le atribuim noi in Europa. Sau poate nu exista entrée-uri (observati ca ma feresc sa scriu aperitive deoarece acest termen desemneaza bauturile introductive, nu mancarea care se serveste pentru deschiderea apetitului). Am invatat acesta lucru in prima seara, la putine ore dupa aterizare cand bucurosi ca am nimerit un restaurant din lista pregatita de acasa, am comandat cinci feluri pentru doua persoane si am primit mancare pentru sase oameni.

photo 1[8]

Doua descoperiri absolut delicioase – castravetele de mare si meduzele. Primul in orice combinatie – feliute ce iti aduc aminte de un sorici/ cartilagiu fiert indelung, a doua cam la fel, doar ca mai subtire. Castravetele de mare este folosit mult in bucataria chineza, considerandu-se ca are proprietati terapeutice (de exemplu un compus numit frondoside ar fi responsabil de uciderea celulelor canceroase, insa nu exista suficiente date stiintifice care sa sustina teoria). In stare uscata costa enorm – cei 7500 renmimbi pe care ii vedeti in imagine  inseamna 3960 ron/ kg.castraveti

Meduze am gustat intr-o salata extrem de racoritoare la Din Tai Fung – lant de restaurante taiwanese si unul din locurile mele preferate ; meduza este feliata subtire si amestecata cu daikon si ulei de susan lejer. Crocanta si moale simultan, in constrast perfect cu ridichea. Super yum & fun!

photo 3[1]

Trebuie mentionata  bucuria de a nimeri o adresa  – nu o subestimati. In China noastra  (adica cea experimentata de noi la prima mana) oamenii nu stiu engleza si nici nu pot citi o harta cu caractere latine, ceea ce transforma intr-o orbecaiala tensionata cam fiece drum in oras.

Restaurantele in China par sa fie mari; corelat cu populatia tarii, este normal.  Cel in care am luat prima cina (am aflat ulterior ca face parte dintr-un lant, recomandat de o scoala de gatit locala) arata ca un salon de eveniment in toiul unei nunti, minus mire, mireasa, flori si muzica. Avea specific Sichuan, ca multe altele din oras.

Bucataria chineza nu este o bucatarie unificata/ nationala ci este compusa din opt tipuri regionale  – Sichuan, Yunan, Anhui, Canton, Hunan, Zhejiang, Fuhian si Shanding. Diferentele sunt usor reperate, mai ales la nivelul carbohidratului preferat – taitei in nordul cultivator de grau si orez in sudul umed.

Wangjing este the food street in Beijing unde photo 2[11]se vand serpisori si scorpioni pe bat, frigarui de pui de balta si viermi de matase, frigarui de oua fierte moale, deep fried mini-sandvisuri cu multa paine si putin peste date prin ou, galuste la abur sau prajite pe plita, limbi de rata, raci, melci si mixturi bolborositoare, mooncakes hipercalorice, stele de mare prajite, xiaolongbao, taitei cu urme de legume la wok si sos de soia, stinky tofu (alt aliment cu parfum de sosete nespalat-murate, dar delicios la grill cu sos iute).

photo 1[6]

Deep fried mango and durian cakesphoto 3[6] (nu, nu miros urat – pentru cine nu stie durian e un love it or hate it fruit al carui miros de zemuri fetide de ghena l-a pus pe lista alimentelor interzise in hoteluri sau autobuze; un mall de altfel dragalas din Singapore are design-ul inspirat de acest rege al fructelor).

Preturile sunt mici, varietatea uluitoare iar portiile generoase, asa ca fie te limitezi la doua trei variante, fie te simti vinovat ca mananci putin si arunci restul  – treaba cu datul de pomana nu pare sa functioneze. Laptele de soia  – total de diferit de al nostru – pe care l-am dat unui cersetor a ajuns pe caldarim in fata mea, caci se pare ca ceea ce-l interesa era sticla – reciclata e mai valoroasa decat continutul.

Beijingul culinar nu inseamna nimic fara rata de Pekin.  In cautarea ei am orbecait iarasi prin oras pentru a ajunge la Simiju, restaurant celebru printre straini si localnici pentru rata Pekin pe care o serveste.photo 4[5]

Gasit cu greu, restaurantul s-a dovedit a fi intr-o cladire ingusta, situat pe trei nivele, cu primele doua pline de clienti. Pe noi ne-au dus la mansarda, intr-o camaruta saracacios-fermecatoare in care a venit un bucatar pentru a-mi dezosa rata. Celebra rata Pekin (numele chinez al orasului Beijing) roscat-caramelizata vine intreaga sau jumatati si o poti servi cu ceapa verde, castravete, pate de fruit de macese, pasta de fasole dulce, castravete murat si soia, muraturi, usturoi si zahar tos. Toate acestea, sau cateva dintre ele dupa gust, se pun cu betele intr-o clatita translucida si se mananca cu pofta.  Este chiar gustos (eu am sarit zaharul caci rata in sine este extrem de dulce, iar pielea desi super crocanta este doar grasime fara alta aroma). Din ceea ce ramane pe oase dupa dezosare se face o supa simpla laptoasa, care se serveste la final. Una peste alta bun, dar dulceag.

Despre curatenie in restaurante – spre limita de jos decentei la cele mai multe din cele populare. photo 4[4]Conceptul de plating pare sa se limiteze la vasele in care se serveste mancarea, mai putin la modul in care e aranjata aceasta pe farfurie. Servirea este abrupta si fara prea multa interactiune in lipsa unui limbaj comun.

China nu este locul in care sa te lasi de zahar. Multe din preparate sunt dulcegi, inclusivcrevetii lipiciosi de dulci de la Nàjiā Xiǎoguǎn in Beijing (10 Yong’an Xili, off Jianguomenwai Dajie, Chunxiu Lu); meniul ese bazeaza pe o carte de bucate imperial numita Golden Soup Bible, gasita se pare de un nobil chinez.

photo 2[10]Gaselnita de marketing sau nu, merita mers. Mancarea e foarte buna, desi dulceaga, iar meniul e descris  fantezist si fara detalii esentiale cum ar fi faptul ca unul din deserturi este portionat pentru o masa de minim sase persoane, ocupand o tava de lemn de 40×30 cm si fiind adus de la incepute pe masa, alaturi de celelalte farfurii cocosate de mancare, pentru a aglomera masa si a face experienta mai bogata in miscari de  aranjare-re-aranjare-debasarare.  Curtea interioara in jurul careia functioneaza restaurantul insa este superba, cu mult lemn lucrat frumos, la fel si mica terasa.

Despre Shanghai si deserturi in curand.