Zexe Zahana II

Third time is a charm. In many ways.

Ca de exemplu cand vezi o casa boiereasca, esti pasionat de subiect, ai sansa sa o vezi in interior caci gazduieste un restaurant, dar nu o faci nici cand primul restaurant lasa loc celui de-al doilea. Intri cand si acesta lasa loc celui de-al treilea.

Un alt exemplu de magie a numarului trei: cand dupa doua vizite cu final total nefericit la Zexe, a treia oara te bucuri sincer sa gasesti ceea ce povestesc oamenii – mancare romaneasca cu adevarat delicioasa si frumos prezentata.

Ca sa ne intelegem – intr-una din dati farfuria continea una bucata carne amarata si una bucata gogosar in otet. Cam ca la mama acasa. Cand un restaurant imi promite gastronomie romaneasca reconstituita si revizitata asteptarile sunt usor diferite, indraznesc a spune. A doua oara picase reteaua electrica si optiunile ne-au fost limitate.

A treia oara insa…

Supa clara de coada de bou – un lichid cald, matasos si intens care-ti aluneca din lingura pe limba si mai jos fata sa stii cand ai terminat farfuria. Lingura desface cu usurinta fasiile de carne si le transporta catre limba si practic iti ploua in gura asteptand urmatorul transport. Potrivit de sarata cat sa nu ti se aplece de la grasime, nu mai cere decat un praf de piper proaspat rasnit pe care oasparul il ofera cu generozitate. Cu stropi mari de zeama de lamaie si ceapa verde tocata marunt, oala din care a venit ar fi fost in pericol!

IMG_5490

Ca intermezzo, caci omul trebuie sa mai ia si o pauza cand mananca serios, a sosit maduva pe os, cu sare grunjoasa si hrean. Farfurie frumusica, hrean ochios de cremos, chifle bune. But seriously people, grasime pura?!? Nu va ingrijorati, de data aceasta revolta mea nu a tinut mult. Cu gemete de placere, interjectii oftate si onomatopee indescifrabile capitularea a fost rapida. Si da, mmm si aaa, oooo, tssss si pfff lingurita a scormonit in os, a poposit pe paine, s-a presarat sare (muuulta, prea multa la primul dumicat) si hrean and off I go. [mmm, ooooo, hmmmm, …, wow] Mda, maduva rocks! Cum am trait fara ea pana acum?!?

IMG_5629

Explicatia pentru predilectia catre hrana grasa poate fi o mostenire genetica de cand eram vanatori-culegatori, timp in care de la animalele doborate oamenii preferau si mancau doar limba si creierul, bogate in tesut adipos. Abia cand oamenii s-au inmultit si animalele au devenit mai rare, s-a trecut si la consumul altor parti din mamiferul vanat.

Felul principal a fost greu de ales, caci inseamna, romaneste, cam numai carne. Dupa o supa satioasa stomacul imi cerea verdeata, prospatura, legume care sa-mi tosneasca intre dinti crocante, cu un dressing acrisor si spre sarat – mmm, cum ar fi anchoiade, da, pofteam anchoiade fara sa stiu.

Cu toate acestea am preferat sa continui seria ‘the first time I had …’ si am luat tuslama, fara sa stiu aprioric despre decat ca are carne si ca este reteta veche, candva foarte apreciata in restaurante.

IMG_5630-2

Retineti pofta si nevoia de crud, proaspat, sarat, verde? Ei bine, tuslamaua nu a fost chiar ceea ce imi trebuia, dar a fost interesanta: bucati de carne spongioasa, bucatele de carne fiarta ore pentru a se desface fasii, usturoi si smantana, poate si hrean? Nu as putea sti, sosul de smantana a fost prea greu dupa coada de vita si maduva pe paine, din pacate. Tuslamaua, regala in varianta Zexe, este insa gustoasa si merita o soarta mai buna, dupa un entree mai lejer.

Pentru curiosi: la origine tuzlama este turceasca si se face cu iaurt si usturoi.

Am reusit sa iau o lingura si din farfuriile vecine si desigur desert (helloooo, Zexe cofeturi, not to be missed!). Mangalita pe fasole a fost absolut divina, cu boabe de fasole ce-si pastreaza forma cu obstinatie in ciuda orelor petrecute la foc mic, unde au inmagazinat savoarea condimentelor si aroma carnii. Se topesc in gura si te atata.

Foie gras cu gutui caramelizate delicios, de departe unul cele cu adevarat bune din oras.

In concluzie seara mi-a adus:
– revelatia descoperirii unui restaurant bun dupa doua experiente anterioare mai putin impresionante (pe care le tratez ca exceptii, nu dovada de inegalitate in calitate)
– recunostinta pentru existenta unui loc unde mancarea romaneasca este pusa cu adevarat in valoare
– bucuria de a avea at walking distance locul mai sus descris 🙂